Vinificatie:
Strugurii sunt culesi manual, in ladite, fiind apoi selectati cu atentie pe masa de sortare. Are loc o macerare de scurta durata, ce consta in mentinerea in contact a mustului cu partile solide ale strugurilor, timp de 2-5 ore. Dupa separarea mustului de partile solide, se porneste fermentatia alcoolica, controlata la o temperatura de
16-18o C intre 14-20 zile. Fata de vinurile albe, vinurile roze au valori usor crescute pentru extract, cenusa si tanin.
Note degustare:
Vin obtinut prin vinificarea strugurilor negri din soiul Blaufrankisch cu o culoare pala roz somon. Un vin cu arome placute de fragi, merisoare si zmeura, pigmentate cu mineralitate, cu un final delicat cu note de condimente orientale.
Gustul elegant cu o excelenta aciditate, integreaza cu succes alcoolul si prezinta note de capsuni bine coapte, senzatii citrice si impresii minerale. Postgustul este lung, cu o textura catifelata.
Asocieri culinare: Salate cu peste, fructe de mare, deserturi cu fructe
Servire: 8-10 ℃